O anumită femeia care își petrecuse mult timp lucrând pentru Domnul, adică, vizitând bolnavi și pe cei țintuiți la pat, ajutându-i pe cei bătrâni și cu handicap, a fost diagnosticată cu o problemă gravă la genunchi care necesita neapărat o operație. Operația nu a avut nici un succes așa că ea a rămas cu o durere constantă în picior rămânând totodată și fără capacitatea de a mai umbla. Părea că Domnul ignorase toate rugăciunile acestei femei și a prietenilor ei ca operația să aibă succes. Aceasta era o femeie care se considera pe sine însăși un prieten apropiat al lui Isus. Era ea acum dezamăgită? Dispoziția ei foarte bună, plină de veselie de până atunci se transformase într-o tristețe sumbră. Într-o bună zi a reușit să ajungă la un preot pentru a se spovedi, pentru a-i spune ceea ce se petrecea în sufletul ei. Confesorul a sugerat ca ea să îi ceară, tot în rugăciune, bunului ei prieten Isus, de ce s-a purtat cu ea în acest fel. Ceea ce a și făcut. În ziua următoare preotul s-a întâlnit cu ea și a văzut pacea cum se așezase asupra ei în ciuda durerii constante de picior. Știți ce mi-a spus? A început ea să îi spună preotului. În timp ce priveam la Isus crucificat și îi spuneam despre genunchiul meu distrus, el mi-a răspuns, Al meu e mai rău.
