Odată, un om foarte bogat care trăia într-un palat frumos. Îi plăceau bijuteriile pe care le aduna, adăugând mereu noi piese la minunata sa comoară. El le păstra zăvorâte, ascunse de alţi ochi decât ai săi.
Acest bogătaş avea un prieten care şi-a exprimat într-o zi dorinţa să-i vadă pietrele preţioase.
„Mi-ar face plăcere să le scot din seif, aşa că am să le pot admira şi eu” – a spus bogătaşul.
Comoara a fost scoasă din ascunzătoare şi cei doi oameni şi-au bucurat ochii cu aceste minunăţii multă vreme pierduţi în admiraţie. Când a sosit timpul să plece, invitatul a spus gazdei: „Îţi mulţumesc pentru că mi-ai oferit această comoară”.
„Nu trebuie să mulţumeşti pentru ce n-ai primit” – a spus gazda -pentru că nu ţi-am dat bijuteriile! Ele nu-ţi aparţin câtuşi de puţin”.
Prietenul i-a răspuns: „După cum ştii, eu am simţit aceeaşi plăcere ca şi tine la vederea comorii, aşa că nu există nici o diferenţă între noi, cu excepţia că tu trebuie să-ţi baţi capul cu cheltuieli pentru găsirea, cumpărarea şi păzirea comorii”.
