in

Ziua a opta

În ziua următoare, Domnul s-a întors să-și privească creația. Erau câteva retușuri de făcut.

Erau pietre frumoase în albiile râurilor, cenușii, verzi și pestrițe. Dar sub pământ, pietrele erau sparte și strivite. Dumnezeu a atins ușor acele pietre din adâncuri și iată că s-au format diamante și smalarde și milioane de pietre prețioase scânteietoare.

Dumnezeu a văzut florile, una mai prețioasă decât alta. Lipsea ceva, s-a gândit, și a așternut deasupra lor un suflu lejer: și iată, florile s-au îmbrăcat în parfum.

O pasăre cenușie și tristă i-a zburat pe mână. Dumnezeu i-a fredonat ceva, și privighetoarea a început să scoată triluri.

Și a spus ceva cerului, și cerul s-a înroșit de plăcere. Astfel s-a născut apusul.

Dar ce a șoptit Domnul la urechea omului, pentru ca el să fie om?

I-a șoptit, în acea zi de demult, în acei zori îndepărtați, două cuvinte scurte : „Te iubesc!

„Așa cum Tatăl m-a iubit pe mine, așa v-am iubit și eu pe voi. Rămâneți în iubirea mea” (In 15,9)

This post was created with our nice and easy submission form. Create your post!

What do you think?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Telefonul lui Dumnezeu