A trăit la un moment dat un om de o bunătate imensă. Acesta nu avea nici o noțiune precum că ar fi sfânt. Sfințenia lui stătea în acest lucru, că el uita trecutul tuturor și privea dincolo de aparența fiecărei persoane. El îi iubire și îi ierta pe toți cu care se întâlnea. Acesta a fost modul său de a privi la oameni.
Într-o bună zi un înger a venit la el și i-a spus, Am fost trimis de Dumnezeu. Cere tot ce vrei și eu îți voi da. Ai dori să ai darul vindecării? Nu, a răspuns omul sfânt. Aș dori ca Dumnezeu să facă vindecările el însuși. Dorești să poți aduce păcătoși înapoi pe calea dreptății? Nu, a răspuns acesta, nu e ține de mine să ating inimile oamenilor. Asta e treaba îngerilor.
Dorești să fii un model de virtute atât de mare încât oameni să fie atrași să te imite? Nu, a răspuns sfântul. Fiindcă asta m-ar face centrul atenției. Atunci ce dorești?, a întrebat îngerul. Harul lui Dumnezeu, a fost răspunsul omului. Dacă am asta, atunci am tot ce îmi doresc. Nu, tu trebuie să ceri un miracol anume, a spus îngerul, unul va fi trimis forțat ție.
Ei bine, atunci cere aceasta: ca binele să fie făcut prin mine fără ca eu să fiu conștient de asta. Și așa sa decretat ca umbra acelui sfânt să fie înzestrată cu puterea vindecării pentru ca cei bolnavi să fie vindecați, pământul să fie fertil iar oameni care sunt în durere să fie fericiți, de fiecare dată când umbra sa cădea asupra lor.
Sfântul nu știa nimic de acestea fiindcă oameni erau atât de prinși cu umbra sa încât uitau complet de el. Și astfel dorința lui s-a împlinit.
Anthony de Melo, Luându-și zborul
