in

Un experiment dureros

Într-un orfelinat din America de Sud, un jurnalist a observat și a înregistrat într-un carnețel tot ce s-a întâmplat cu un grup de 97 de copii care erau privați de contactul fizic și emoțional cu ceilalți. Din cauza lipsei de fonduri, acel orfelinat nu avea destul personal, care să se ocupe cum trebuie, într-un mod adecvat, de îngrijirea acelor copii, care aveau vârste cuprinse între 3 luni și trei ani. Asistentele medicale le schimbau scutecele, le dădeau de mâncare și le făceau baie. Așa că mai rămânea foarte puțin timp pentru a-i ține în brațe, pentru a vorbi cu ei și pentru a se juca cu ei asemenea mamelor.

După trei luni mulți din acei copii au început să arate semne de anormalitate. Pe lângă lipsa poftei de mâncare și a neputinței de a dormi, mulți copii aveau în ochii lor o expresie de tristețe, de singurătate. După alte cinci luni, a început să se instaleze o adevărată deteriorare. Acum se vedea pe chipul lor o adevărată tulburare. Adesea, când un doctor sau o asistenta ridica în brațe un copil, acesta începea să țipe de frică.

27 de copii, aproape o treime dintre ei, au murit în primul an de viață. Au murit, însă nu din lipsa mâncării sau din cauza sănătății. Au murit din cauza lipsei de atingere și a afecțiunii. Tot din aceiași cauză, alți șapte au murit în anul următor. Doar 21 de copii din 97 au supraviețuit, însă și mulți dintre aceștia suferă de serioase daune psihologice.

What do you think?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Un efect al secularismului

Un tezaur foarte bogat