Într-o noapte, un om a avut un vis. El a visat că mergea pe plajă împreună cu Domnul. Pe înaltul cerului se derulau scene din viața sa. În fiecare scenă observa două rânduri de pași în nisip, una care îi aparținea lui, iar a doua care îi aparținea Domnului. Când ultima scenă din viața sa a apărut înaintea lui, el s-a uitat înapoi la urmele de pași din nisip. Atunci a observat că de multe ori, pe drum vieții sale, era doar un sigur rând de pași. Bărbatul mai observase că al doilea rând de pași dispăruseră exact în cele mai grele și triste momente din viața sa. Acest fapt la deranjat foarte tare așa că l-a întrebat pe Domnul.
Doamne, tu mi-ai spus că odată ce m-am decis să te urmez, tu vei merge cu mine pe tot drumul. Însă eu am observat că în cele mai grele momente din viața mea există numai un singur rând de pași. Nu înțeleg. De ce atunci când aveam mai mare nevoie de tine tu mai abandonat?
Domnul i-a răspuns, Fiul meu, dragul meu copil. Te iubesc și nu te voi părăsi niciodată. În timpul momentelor tale de încercare și de suferință, când ai observat numai un singur rând de pași în nisip, acești pași erau ai mei, fiindcă eu te căram în brațe.
