Un principe bun se gândea mereu cum să vină cu adevărat în întâmpinarea nevoilor și dorințelor supușilor săi, mai ales ale celor mai săraci. De aceea, s-a deghizat într-un om sărac și, neobservat și singur, a ieșit din palatul său, s-a îndepărtat de capitală, a intrat în bordeiele sărace, s-a dus în mijlocul câmpului, i-a ajutat pe bolnavi, a mâncat din bucatele lor, a îndurat alături de ei frigul și lipsurile. După mai mulți ani de viață obositoare și săracă, s-a întors în palat și a avut grijă de nevoile, mizeria multor nefericiți și a găsit bucuria în a-i face mulțumiți.
