0
Please log in or register to do it.

Un criminal pe nume Romeo Andres Corpuz, la vârsta de 17 ani, era acuzat de crimă, fiind totodată condamnat la o sentință de la 6 până la 12 ani de închisoare. Odată ajuns în închisoare a devenit la un moment dat principalul suspect al unei revolte, în cadrul căreia a murit alți doi deținuți și alți 10 au fost grav răniți. Într-un final a primit o sentință de închisoare pe durata a doua vieții complete, pentru crimă dublă, adică între 100 și 170 de ani de închisoare. După o altă perioadă de timp, s-a iscat o altă revoltă, și acesta iar a fost găsit vinovat și condamnat la moarte. La vârsta de 21 de ani, era de-a dreptul imposibil să ispășești sentința pe trei vieții, de 170 de ani, în doar trei ani de zile.

Însă, mai târziu, acest criminal Romeo Andres Corpuz a devenit un creștin foarte activ, membru și al unui grup de rugăciune a rozariului din penitenciar. Comportamentul său exemplar a câștigat pentru el, recomandări din partea diverselor grupuri. Aceste recomandări au făcut ca el să se bucure de un vast acces la libertate de mișcare până în acel punct în care a fost capabil să pună pe picioare un magazin de articole artizanale în interiorul penitenciarului, care a avut un succes enorm. Ba chiar a reușit să se și căsătorească cu o femeie, care inițial îi spusese Un condamnat la moarte? Nu sunt nebună! Sub nici o formă! Nu.

Un gest pentru Isus
Suferința unei traume

Reactions

0
1
0
0
0
0
Already reacted for this post.

Reactions

1

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIF