Un preot, le-a spus odată credincioșilor săi: să presupunem că vă chem la pupitru și vă leg la ochi. Să presupunem că pun o găleată de apă în fața voastră și v-aș ruga să îmi ziceți dacă este plină sau goală. Care sunt cele trei moduri prin care puteți afla răspunsul acestei întrebări fără a vă scoate legătura de la ochi?
Primul mod e de pune mâna în găleată pentru a simți dacă se află apă în ea. Cu alte cuvinte, poți experimenta informațiile direct asupra găleții. Acest mod de a afla se numește a experimenta. Sunt cunoștințe care le obținem direct din experiență. Sunt cunoștințe pe care ni le dă simțurile noastre.
Al doilea mod de a afla dacă conține apă e de a da drumul unui obiect în ea, precum o monedă. Dacă obiectul atinge fundul găleții scoțând un sunet zgomotos, știm că găleata este goală. Pe de altă parte, dacă moneda lovește cu un sunet slab și înfundat și ne stropește, ne dăm seama că găleata conține apă. Acest mod de a obține informații se numește raționament.
Al treilea mod de a afla dacă găleata conține apă este de a întreba pe cineva în care ai încredere. Acea persoană se poate uita în găleată să vadă dacă se află apă și să îți spună. Acest mod de a afla se numește a crede. Sunt informațiile care le dobândim prin credință.
Experimentul, raționamentul și credința, sunt cele trei moduri prin care dobândim cunoștințe în această viață.
Acuma să luăm în considerare o a doua întrebare. Din cele trei moduri de a obține informații, prin care din ele învățăm cel mai mult? Învățăm prin experimentarea lucrurilor cu simțurile noastre, prin raționamentul asupra lor cu mintea noastră sau prin credința în ele cu inimile noastre? Dacă spuneți că prin credință, aveți perfectă dreptate. Noi dobândim cele mai multe informații prin a crede ceea ce alți ne spun. Uni experți estimează că aproximativ 80% din cunoștințele noastre le obținem prin acest mod.