O persoană educată și bine învățată era dusă, într-o zi pe partea cealaltă a unui lac, de către un om care nu avusese partea de o educație prea bună, care nu mersese nici măcar la liceu. În timp ce traversau, omul învățat a început o conversație cu barcagiul. Știi vreo ceva de astronomie? l-a întrebat omul învățat. Nu a răspuns barcagiul. Dar despre științe politice sau economie? Răspunsul barcagiului a fost mereu nu, la toate întrebările pe care i le punea omul învățat. Tot ceea ce știu este că există un Dumnezeu ale cărui cuvinte sunt puternice, mă rog la el și că știu să înot, i-a răspuns barcagiul.
Sărăcuțul de tine, se plângea omul învățat. Ți-ai pierdut jumătate de viață. De ce aș crede în Dumnezeu dacă pot explica totul, a continuat acesta. Barcagiul asculta și tăcea.
Deodată a început o furtună puternică iar pericolul ca barca să se scufunde era iminent. Să nu spui că nu știi să te rogi, i-a spus barcagiul omului învățat. Nu, Nu știu! a răspuns omul învățat. Dar știi să înoți? l-a întrebat din nou barcagiul. Nu i-a răspuns omul învățat. Dacă nu știi cum să înoți și nici să te rogi, atunci ți-ai pierdut întreaga viață.
Într-un final, barca s-a stricat iar omul învățat s-a înecat în ciuda tuturor cunoștințelor sale. Cât despre barcagiul, el a continuat să aștepte să traverseze și alți oameni învățați peste râu, care nu știu să înoate.
