Am găsit pe internet o poveste spusă de către William Barclay, un faimos teolog scoțian protestant. Această poveste vorbește despre un rabin evreu, destul de bătrân, care era închis într-una dintre închisorile imperiului Roman. În această închisoare, rabinul era ținut cu rația minimă de mâncare și apă, atât cât să supraviețuiască de pe o zi pe alta.
Cu trecerea timpului, rabinul a slăbit tot mai tare, până când, într-un final, a fost necesară intervenția unui doctor. Acest om bătrân a fost imediat diagnosticat ca fiind deshidratat. Acest raport al doctorului i-a indus în confuzie pe oficialitățile închisorii. Ei nu reușeau să înțeleagă cum putea să fie deshidratat rabinul, din moment ce rația lui zilnică includea și cantitate minimă de apă de care avea nevoie corpul lui pentru a trece de ziua respectivă.
Imediat după i s-a transmis gardianului să îl supravegheze mai îndeaproape pe bătrân pentru a vedea ce face acesta cu apa care i se dă. Abia atunci misterul a fost rezolvat, când gardianul a descoperit că rabinul își folosea aproape toată apa pentru a săvârși ritul spălării religioase, spălându-se înainte de a se ruga și înainte de a mânca. Rezultatul? Îi rămânea foarte puțină apă pentru băut.
