Pe un copac din pădure era un cuib de crenguţe şi paie. În cuib, se născuseră de puţin timp doi pui papagali iar mama îi acoperea cu penele ei moi. Dar, într-o zi, în timp ce mama era plecată în căutare de mâncare pentru cei doi pui, iată că apar vânătorii: arme încărcate şi mișcări de bandiți. Unul dintre ei s-a urcat pe copac ca să ia cei doi pui din cuib; unul dintre papagali a reușit să scape, dar celălalt a fost prins şi acei braconieri l-au luat cu ei.
Mama, când s-a întors, a găsit cuibul gol; a început să plângă şi a umplut pădurea de jale. Sărmana mamă!…
Ce s-a întâmplat între timp cu cei doi pui? Cel prins a fost pus într-o cuşcă şi a învăţat să vorbească; celălalt, târându-se cum a putut, încoace şi încolo prin pădure, s-a întâmplat să ajungă aproape de coliba unui ascet bătrân, care l-a luat, l-a dus în chilia sa şi l-a crescut cu grijă. Şi când eremitul se ruga cu glas tare sau primea un călător, pasărea drăgălaşă repeta cuvintele sale, mai întâi bâlbâindu-se confuz, apoi cu o mai mare perfecțiune.
S-a întâmplat ca, într-o zi, regele, traversând cu calul pădurea, s-a rătăcit. A ajuns în apropierea locuinței vânătorilor; şi papagalul, observându-l, a început să strige:
– Prinde-l! Hai! Ucide-l, omoară-l!
Regele, speriat, a sărit pe cal şi a fugit în galop.
Merge şi merge; a ajuns la chilia eremitului. Şi iată că un alt papagal, aşezat pe un copac din apropiere, observându-l, a început să spună:
– O, sărmanul! Cred că eşti obosit. Vino, vino. Intră, întăreşte-te şi odihneşte-te puţin. Aici eşti ca la tine acasă.
Uimit, regele a coborât de pe cal, în timp ce la uşa colibei s-a arătat eremitul. S-au salutat cu amabilitate.
– Nu foarte departe de aici, a spus regele, am găsit un alt papagal; dar acela avea un limbaj cu totul diferit de acesta: nu făcea decât să înjure şi să ameninţe. Acesta, însă, are numai cuvinte amabile.
– Totuşi, sunt fraţi, a spus eremitul.
– Atunci de unde diferența asta de limbaj?, a întrebat regele. De ce unul este bun, iar celălalt este rău?
– Papagalii nu sunt nici răi şi nici buni, a spus eremitul. Învaţă să repete cuvintele pe care le aud mai des. Şi… nu credeţi, Maiestate, că aşa se întâmplă, oarecum, şi cu oamenii?
