6 aprilie 1252. Dominicanul Pietro da Verona, prior al conventului din Como, se îndrepta spre Milano. El era mereu în călătorie, și își petrecuse toată viața în apărarea doctrinei creștine, cum este învățată de Biserică şi cu exactitate este rezumată în „Crezul” apostolilor.
Cei care doresc moartea lui erau mulți. Ghibelinii nu pot suporta atașamentul lui față de papa; catarii şi maniheii nu făceau față în disputele cu el.
În pădurea din Farga, aproape de Seveso, în Brianza, printre tufişuri îl așteaptă un sicar. Când a trecut fidelul ucenic al sfântul Dominic, o lovitură de bâtă îi zdrobește capul. Pr. Pietro din Verona cade la pământ, recitând tot mai lent „Crezul”. Apoi, pentru a sigila fidelitatea sa față de doctrina lui Cristos, înmoaie degetul arătător în rana de la cap şi scrie pe pământ cu sângele său: „Cred!” Apoi a murit.