Într-o zi, sfântul Petru i se plânse Domnului că mama sa nu este cu el în paradis.
“Credeam că merit – spuse el – ca și ea să fie aici! Însă, incredibil și dureros de spus, este în iad. Și bătrânul Petru plânge ca un copil și pentru el paradisul nu este paradis, pentru că lipsește mama sa. Domnul, care înțelege și compătimește, poruncește unui înger să coboare în iad să o aducă pe bătrâna mamă a celui mai mare apostol. Îngerul a coborât în iezerul blestemat până în adânc, în timp ce o mulțime de condamnați întind mâinile spre el, apoi o ia în zbor pe femeie și își înalță aripile.
Zboară încet, pentru ca sfântul Petru să vadă că de mama lui s-au agățat multe suflete, care formau un lanț. El era bucuros că urcă împreună cu ea și alții pentru a îmbogăți paradisul, dar femeia nu e de aceeași părere.
Sfântul Petru strigă către mama lui să nu fie egoistă; dar femeia ori nu aude ori nu vrea să audă. Alte suflete au căzut înapoi în iad, respinse de ea, în timp ce zborul îngerului devine și mai obositor.
Nu a mai rămas agățat de mama lui Petru decât un suflet; apostolul strigă: “Mamă, nu fi crudă, lasă-l să urce cu tine spre lumină”. Dar femeia și-a scuturat de pe umeri și ultimul suflet, lăsându-l să cadă.
În acel moment, aripile îngerului s-au oprit, ca blocate de o greutate insuportabilă, Și purtătorul ceresc începe să coboare cu bătrâna, care la un moment dat se abandonează destinului ei trist”.