Un sfânt i-a cerut lui Dumnezeu, într-o zi să îi arate diferența dintre cer și iad. Așa că Dumnezeu a trimis un înger să îl ducă mai întâi în iad. Acolo el a văzut bărbați și femei ce stăteau în jurul unei mese imense rotunde cu toate tipurile de mâncăruri delicioase pe ea. Însă nici unul dintre ei nu mânca. Cu toți erau triști și plângeau. Sfântul l-a întrebat pe unul dintre ei. De ce nu mâncați? Iar el i-a arătat mâinile lui. O furculiță imensă, lungă cam de doi metri, era prinse de mâinile lui, astfel încât de fiecare dată când încercau să mănânce nu făceau nimic altceva decât să arunce mâncarea pe jos. Ce păcat i-a spus îngerul.
Apoi îngerul l-a luat pe sfânt și la dus în ceruri. Acolo îngerul a rămas surprins să găsească aproape aceiași masă imensă, plină cu mâncăruri delicioase, identică ca cea din iad, cu bărbați și femei stând în jurul mesei cu aceleași furculițe lungi legate de mâini. Însă spre diferență de iad, oameni de aici erau fericiți să bucuroși. Ce! I-a spus sfântul unuia dintre ei. Cum de ești fericit în această situație? Vezi tu, i-a spus acel bărbat din ceruri, aici noi ne hrănim unul pe celălalt. Vom putea noi oare, să spunem aceasta familiei noastre, vecinilor, celor din biserică sau din lume?
Dacă putem, în acest caz ,nu suntem departe de împărăția cerurilor.
