A fost la un moment dat un băiețel care suferea de o boală în fază terminală. El știa că avea să moară cu toate că părinți lui nu îi spusese. Așa că într-o bună zi s-a hotărât să își întrebe mama, Mamă cum e să mori? Doare?
Mama a stat și s-a gândit pentru o clipă în căutarea unui răspuns la acea întrebare după care a spus, Charlie, îți amintești de momentele în care obișnuiai să te joci cu prieteni tăi toată ziua? După care erai atât de obosit încât când te puneai să te uiți la televizor adormeai pe scaun cu hainele pe tine. Ei bine, nu acela era locul în care trebuia să fii, căruia aparțineai, însă dimineața, mereu te trezeai acolo unde aparțineai, în propriul tău pat. Tatăl tău te căra sus pe scări, în camera ta, te punea în propriul tău pat acolo unde aparțineai.
Charlie, a continuat ea, Cred că așa e și cu moartea. E asemenea momentului în care te trezești dimineața și descoperi că ești în altă cameră, în alt loc, acolo unde aparții, în siguranță și în brațele iubitoare ale lui Isus.
