Un prieten de-al unui preot se oferise să fie voluntar într-o misiune de două săptămâni într-o mică țară din sudul Americii. O misiune de a ajuta în hrănirea și îmbrăcarea unui grup de oameni și de construire a unei case dintr-o încăpere pentru ei. Acesta spusese că sărăcia era atât de drastică, mâinile și picioarele copiilor atât de mall nutrite încât vederea lor l-a făcut să se simtă rău atât de rău încât nu a reușit să își termine sarcina ce i se atribuise în acea dimineață. I se făcuse atât de rău încât s-a retras pentru o zi și s-a rugat pentru harul și puterea de a-și duce la împlinire munca pentru care a venit acolo. Ceea ce a văzut în timpul acelor săptămâni de voluntariat i-a schimbat modul de a gândi pentru toată viața în ceea ce privește alimentele pe care le folosește. Mâncarea pe care o consumă, și nu doar cea care o hrănește, ci mai ales mâncarea pe care o consumă în exces, în ciuda satisfacerii și împlinirii nevoilor lui, mai ales ronțăielile din timpul zilei.