Am auzit zilele acestea o poveste despre doi băieței care erau frați și mergeau la școală pentru înscriere. Profesorul i-a întrebat pe acești doi frați câți ani au și în ce zi s-au născut pentru a putea trece în cererea de înscriere. Cel care era mai îndrăzneț dintre ei a spus că amândoi avem șapte ani. Ziua mea de naștere este pe 8 aprilie, iar cea fratelui eu este pe 20 aprilie. Profesorul a răspuns că, Acesta nu are cum să fie adevărat. Fratele care stătuse tăcut în tot acest timp a spus, Este adevărat. Unul dintre noi este adoptat.
O! a spus profesorul. Care din voi este adoptat? Cei doi frați s-au uitat unul la altul după care au început să zâmbească. Fratele mai îndrăzneț a spus, îi punem această întrebare tatălui nostru de ceva timp încoace, însă el se uită la noi și ne spune că ne iubește la fel și că nu își poate aminti care este cel adoptat. Ce analogie frumoasă a iubirii pe care Dumnezeu o are față de noi. O iubire necondiționată, o iubire care nu face discriminare.
