A fost odată un fragment dintr-un puzzle care căzuse în spatele frigiderului și pe care nu a reușit nimeni să îl găsească. Era un fragment dintr-un puzzle foarte mare: avea forma unui omuleț și avea pe spate un desen curios galben, maro, roșu și alb.
A stat mult timp în spatele frigiderului, încât uitase și ce este. Totuși, a hotărât să se numească “Bucățică”. A privit în jur: toate celelalte lucruri pe care le vedea erau obiecte clar conturate. Masa era masă, scaunul era scaun, chiar și pisica era pisică. Dar el ce era? Așa, a hotărât să plece să descopere.
Cu picioarele sale rotunde, a ieșit în grădină și a început cercetarea.
A văzut că nu era nici o bucățică de piatră, nici o picătură din fântână și nici o așchie de lemn. Și așa mai departe. După lungi căutări, s-a oprit printre cioburile unei sticle din mijlocul străzii.
A trecut pe acolo un copil cu bicicleta și, pâsss!, i s-a spart un cauciuc.
– O, nu! a spus copilul și a privit în jos. Printre bucățile de sticlă spartă a văzut “Bucățica”; a luat-o și a fugit în casă, strigând:
– Mamă, mamă, l-am găsit! Am găsit fragmentul din puzzle-ul meu. Într-o clipă, “Bucățică” era îmbrățișat de multe fragmente ca și el, și cu o bucurie imensă a înțeles că se terminase căutarea lui. Acum știa ce este! Acum aveau un sens și petele colorate de pe spatele lui: galben și maro erau părți din blana unui tigru, roșul și albul erau părți din dinți și din gura deschisă.
Toate fragmențelele trebuiau să formeze un tigru magnific din junglă.
– Bine ai venit! Te așteptam! au strigat în cor toate celelalte fragmente din puzzle. Ne lipseai mult!
– Și voi mi-ați lipsit mult, frații mei! a spus “Bucățică”, în culmea fericirii.
