Într-o bună zi doi vânători de păsări, erau la vânătoare în pădure pentru a putea face câțiva bani de pe urma păsărilor vânate. Aceștia au vândut toate păsările. Însă din moment ce păsările erau slabe, ei le lăsau să mai crească ca să poată obțină un preț cât mai bun și rezonabil pe ele. Însă o anumită pasăre a refuzat să mănânce. În timp ce celelalte păsări se făceau tot mai grase, aceasta devenea tot mai slabă și mai subțire, continuând să se zbată să scape din acea colivie, cușcă.
În ziua în care vânători au dus păsările la piață pentru a le vinde, pasărea care refuzase să mănânce a devenit atât de subțire încât a reușit să se strecoare prin gratiile acelei cuști, colivii, și a zburat. Acum ea era liberă, în timp ce celelalte care au mâncat prea mult au fost vândute și mâncate de oameni.
Această povestioară e strâns legată și de ceea ce noi facem în acele momente speciale de post, de abstinență, prin care ne privăm pe noi înșine sau ne refuzăm nouă înșine mâncarea pe care o dorim să o consumăm, pentru una sau mai multe zile, de la un răsărit până la altul, pentru un anumit scop.
