Un dolar si 87 de cenți, aceasta era întreaga avere a unei femei în noaptea sfânta a Crăciunului. Cum să poată cumpăra cu acești bani un cadou de Crăciun pentru soțul ei? Se aşază pe fotoliu si începe să plângă. Apoi se ridica si-si șterge lacrimile. Aici, în fata oglinzii, îi veni o idee grozava. Avea doua lucruri de care era mândra: ceasul ei de aur si minunatul ei par lung si ondulat. „Îmi voi vinde parul, își spuse ea, si atunci voi avea bani suficienți pentru a-i putea face soțului meu un dar”.
Zis și făcut. Găsi un centru care colecționa si cumpăra par. Pentru parul ei primi 20 de dolari. Cu acești bani îi cumpăra soțului o brățara valoroasa pentru ceas. Acum soțul ei putea sa-si arate ceasul în public, deoarece până acum îl ascundea mereu din cauza brățării, așa de urâta era. Se făcu seara si el veni acasă. Când își văzu soția cu parul scurt, deveni palid ca ceara. Ea o mângâie: „Dar va creste din nou! Totuși si așa arata frumos!” Dar ea interpretase pălirea lui în mod greșit. Nu devenise palid din cauza parului ei scurt, ci datorita cadoului de Crăciun pe care îl cumpărase si dorea sa îl ofere.
Soția dorea sa-si cumpere niște piepteni frumoși, la care ea visa ori de câte ori trecea prin fata vitrinelor vreunei frizerii. Se potriveau așa de bine cu parul ei lung si frumos. Si acum parul este scurt. Ea îl mângâie încă o data pe soțul ei: „Va creste imediat la loc!” Si apoi îi povesti de ce este atât de scurt: “Mi-am vândut parul pentru a-ti putea face acest cadou de Crăciun”. Si-i înmâna brățara de ceas aurita. El o lua, zâmbi si spuse: „Va trebui sa păstram deoparte cadourile noastre pentru un anumit timp. Ele sunt prea frumoase pentru a le putea folosi acum!” Apoi îi povesti ca si el își vânduse ceasul pentru a-i putea face un cadou: cadoul visat”.
