O veche poveste rusească spune că un fermier al cărui nume era Diameric își dorea să îl vadă pe Dumnezeu față în față, înainte de a muri. El se rugase sfântului Nikolai, care îi promisese că îi va îndeplini dorința. Sfântul îi spusese exact, ziua și locul în care va avea loc această întâlnire.
Odată cu apropierea clipei în care avea loc această întâlnire, Diameric se pornește și el în călătorie, care era destul de lungă. Pe toata durata călătoriei, el avea un singur lucru în minte, adică întâlnirea sa cu Dumnezeu. Însă de-a lungul drumului, întâlnește un fermier bătrân a cărui căruță se stricase. Acuma se confrunta cu o altă dilemă, trebuia el oare să se oprească pentru a-l ajuta pe acel fermier sau să se grăbească la întâlnirea sa cu Dumnezeu? Inima sa blândă a câștigat și s-a oprit pentru a-l ajuta pe fermier să își repare căruța. Le luase câteva ore bune ca să termine motiv pentru care nu a reușit să ajungă la întâlnire.
În acea noapte, sfântul Nikolai i-a apărut iarăși în vis și i-a spus, Prietene drag, azi l-ai întâlnit pe Domnul. S-a întâmplat în acel moment în care l-ai ajutat pe acel bătrân necunoscut aflat la nevoie.