William Barclay, un mare predicator, a spus o povestioară despre un mare sculptor pe nume Thronwaldsen ce a sculptat o statuie a lui Isus. El dorea să vadă dacă statuia va cauza reacții bune în toți cei care aveau să o privească. Așa că a adus un copil să se uite la ea. Cine crezi că este acesta? La întrebat el pe copil. Un om mare, a răspuns copilul.
Sculptorul a știut atunci că eșuase, așa că a stricat statuia. S-a reîntors la muncă și a sculptat o nouă statuie. Din nou i-a arătat-o copilului și l-a întrebat, Cine crezi că este acesta? Copilul, zâmbind i-a spus că Acesta este Isus care spune, Lăsa-ți copii să vină la mine. În acel moment sculptorul a știu că a reușit.
Testul ochilor unui copil este unul bun, continua acest predicator. Dacă un copil crede că o persoană este bună, atunci trebuie să fie ceva bun în acel copil. Iar dacă un copil se îndepărtează de o persoană, atunci acea persoană cu siguranță nu este un creștin bun. Bunătatea care poate trece cu lejeritatea de un copil și de testul simplității unui copil este cu adevărat bunătate.
Așa că întrebarea este, cum reacționează copii la noi?
