Iolanda, o fetiță de vârsta voastră, încearcă în fiecare dimineață să recite cel puțin o rugăciune scurtă. O face fără să i-o amintească mama. Crede că rugăciunea „supravegheată” nu îi place prea mult lui Dumnezeu.
Într-o dimineață, Iolanda a adormit. Mama s-a apropiat de patul ei, a scuturat-o și i-a spus: „Scoală-te, că întârzii la școală”. Iolanda s-a îmbrăcat într-o clipă, a băut în grabă niște lapte cu cacao, a luat ghiozdanul și a plecat. Dar simțea că îi lipsea ceva, că a uitat ceva. După o clipă, și-a amintit că nu își recitase rugăciunea de dimineață. De aceea, nu se simțea senină ca în celelalte zile. Cum drumul până la școală dura zece minute, mergând a recitat în gând „Tatăl nostru”, „Bucură-te, Marie” și „Crezul”. Rugăciunea de dimineață era pentru ea un salut adresat lui Dumnezeu Tatăl, lui Isus și sfintei Fecioare, era un „Bună dimineața” și, în același timp, voia să le spună că îi iubește.
Dacă, asemenea Iolandei, nici voi nu vă simțiți bine fără să fi recitat rugăciunea de dimineață și pe cea de seară și dacă faceți acest lucru fără să așteptați să vă ceară părinții, înseamnă că îl iubiți pe Dumnezeu
