Într-o zi sfântul Francisc de Assisi își informase frați că plănuiește să meargă în satul alăturat pentru a predica. El a invitat un novice să îl însoțească. Pe drum, a trecut pe lângă un om rănit iar Francisc s-a oprit imediat, a văzut nevoile sărmanului om și i-a oferit îngrijire medicală. Apoi, s-au ridicat și au continuat însă la scurt timp au trecut pe lângă un om fără adăpost care aproape murea de foame. Și din nou, Francisc s-a oprit din călătoria lui și l-a slujit pe acel înfometat și om fără adăpost. Așa sa întâmplat întreaga zi: oameni în nevoii peste tot, iar Francisc cu iubire i-a îngrijit pe toți pe cât de bine a putut, până când soarele dădea să apună. I-a spus atunci novicelui lui prieten, că era momentul ca ei să se întoarcă la mănăstire pentru rugăciunile de seară. Însă tânărul i-a spus, Părinte, ai spus că mergem în sat să predicăm oamenilor. Francisc a zâmbit. După care i-a spus, Prietene, tocmai asta am și făcut întreaga zi.
