Doi prieteni s-au întâlnit la un moment dat într-un oraș din Maroc după o lungă perioadă de despărțire.
Aveau multe lucruri să-și povestească.
Dar, după ce a plecat însoțitorul, s-a aprins discuția obișnuită. Așa se întâmplase de fiecare dată când se întâlneau. Religia îi despărțeau. Şi argumentările, replicile, provocările, întrebările, contestațiile se succedau în ritm alert.
La un moment dat, musulmanul parcă a găsit soluția ideală:
– Ascultă-mă. Spui că în Isus Cristos ești în posesia adevărului. În schimb, eu sunt convins că greșești. Adevărul stă de partea lui Mahomed, și Coranul este cu mult superior Evangheliei. Așadar, tu ești cel care greșește. Dar asta nu are importanță. Lucrul important este că suntem și rămânem prieteni.
Creștinul a replicat:
– Da. Dar când vom ajunge dincolo, vom fi obligați să ne separăm. Nu putem să ne aflăm amândoi de partea adevărului.
– Şi aici greșești, prietene. Când vom fi în viața de dincolo, ne vom tine așa strâns de mână încât cel care are adevărul îl va trage pe celălalt spre el.
