Ceea ce vă voi spune în continuare s-a petrecut pe când luptele din cel de-al doilea război mondial erau deja printre cele mai aprige. La un moment dat un grup de soldați americani tineri s-au separat de regimentul din care făceau parte. Încercau din răsputeri să își găsească calea prin pădure, moment în care, mai spre seară, au dat de o mica casă din al cărui horn ieșea un mic fum plăpând. Când se apropriau deja tot mai tare de acea casă, au văzut cum o femeie le-a ieșit în cale, apropiindu-se și ea de ei. Această femeie le-a spus că din moment ce le era foame și erau și pierduți, erau bine primiți să mănânce și să se odihnească în casă cu condiția ca să îi respecte pe ceilalți vizitatori ai ei. Crăciunul deja era aproape iar ea dorea ca pacea să domnească în casa ei.
Când au intrat în casă, aceștia au văzut un grup de soldați tineri însă care erau germani, cum stăteau la masă, și care priveau la ei nervoși. Însă comandantul casei era o femeie cu inimă bună care deja le spusese și soldaților germani să îi respecte pe ceilalți vizitatori ca și ei. Și acei soldați germani se separaseră de grupul lor.
În acea noapte, cu toți s-au simțit din nou asemenea unor băieți tineri, cu nostalgia casei lor în inimă. Au cântat împreună colinde. În acea noapte nu s-au privit ca pe niște dușmani de moarte ci ca pe niște ființe umane ca și ei ce nu doreau nimic altceva decât pacea și confortul unei case.
În ziua următoare au mers pe căi separate, asta după ce au împărtășit între ei informații cu privire la modul în care cum se pot alătura fiecare la regimentul propriu.
