Un soldat italian a reușit să scape de prizonierat în Germania. Soldatul se afla printre ruinele Berlinului distrus pe jumătate. Era într-o stare extremă de depresie: flămând de aproape cinci zile, la limita puterilor, încercase să se predea ca prizonier englezilor, americanilor, și chiar rușilor, dar în zadar; se simțea atât de pierdut încât ar fi fost fericit dacă ar fi fost mitraliat, omorât.
Nu avea nici un pic de credință, așa că dacă i-ar fi picat în mână o armă, nu ar fi ezitat să își pună capăt zilelor în disperarea lui. Era în această stare când privirea lui s-a fixat din întâmplare pe un copac din apropiere, acoperit de mugurii primăverii. A fost ca o descoperire. Ceva mai rezista încă, viața continua. S-a aruncat în genunchi, el, care nu avea nici o fărâmă de credință, și i-a mulțumit lui Dumnezeu. Încă nu era spus ultimul cuvânt. S-a ridicat și a început din nou să meargă spre casă.
