0
Please log in or register to do it.

Cu ceva timp în urmă, la întâlnirea comitetului unei bisericii un membru bogat al acelei bisericii s-a ridicat în  picioare pentru a le spune celorlalți prezenți despre credința sa creștină. Eu sunt un milionar, spunea el, Și atribui toată averea mea binecuvântării lui Dumnezeu în viața mea. Și a tot continuat să le amintească punctele sale de cotitură din relația sa cu Dumnezeu. Ca om tânăr, abia își câștigase primul său dolar după care s-a dus la o întâlnire a comitetului bisericesc din acea noapte. Cel care vorbea la acea întâlnire era un misionar care vorbea despre activitatea sa din câmpul misionar. Înainte ca, coșul în care se aduna ofertele să fie dată mai departe, predicatorul le-a spus celorlalți că tot ceea ce se va aduna în acea noapte va fi dat acestui misionar pentru a-l ajuta să își finanțeze munca pe care o desfășoară în numele bisericii. Omul bogat a vrut să dea pentru a susține activitatea misionară, însă era conștient că din coșul de ofertă nu aveai cum să schimbi bancnota. Știa foarte bine că ori va da totul ori nu va da nimic. În acel moment, a decis să dăruiască tot ceea ce câștigase lui Dumnezeu. Privind acuma în urmă, a spus că Dumnezeu binecuvântase acea decizie și ca răsplată l-a făcut bogat.

În momentul în care a terminat de vorbit era liniște în încăpere. După ce sa întors la scaunul său, și s-a pus jos, o doamnă mai în vârstă ce stătea în spatele lui s-a aplecat spre el și a spus: Te provoc să o faci din nou.

O lecție de valoare
Nu mai am ce zice

Reactions

0
0
0
0
0
0
Already reacted for this post.

Reactions

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

GIF