Un preot mi-a povestit odată că într-o zi, în timp ce călătorea a ajuns să stea lângă un profesor universitar. Acesta l-a întrebat ce profesie are, iar preotul i-a spus că este preot catolic. După un timp, profesorul i-a mărturisit că se simte vinovat din cauza unui fapt care sa petrecut în timpul unei sfinte liturghii catolice la care fusese invitat să participe în urmă cu cinci ani de zile. El, evident, nu era un catolic. În orice caz, el a spus că a făcut doar ceea ce au făcut toți ceilalți iar când toți au început să meargă în față s-a alăturat și el lor și, spunea el, a luat și el una din pâinițe acelea. Ei bine, preotul i-a explicat că pentru noi catolici, acestea nu sunt doar niște simple pâinițe, ci adevărata prezență a lui Isus Cristos, și că motivul pentru care noi nu le permitem necreștinilor să o primească este că primirea împărtășaniei necesită o credință în euharistie precum credem noi catolici. Cu siguranță, spunea preotul, că i-ar fi putut spune mult mai multe, precum adorația pe care o acordăm euharistiei, însă el înțelesese ideea și se simțea cu adevărat rău din cauză ca a făcut ceva care acuma știa că a fost greșit. Așa că, spunea preotul, i-a spus că cu siguranță nu intenționase să facă nimic rău și că noi catolici trebuie să facem o muncă mult mai bună în ceea ce privește explicarea liturghiei atunci când invităm necreștini să participe la ea.
