Aș dori să închei cu o anecdotă, anecdotă care ne va ajuta să reflectăm mai mult asupra acestor lucruri. Doi călugări plecaseră din mănăstire într-o scurtă călătorie. Pe drumul de întoarcere aceștia doi au văzut femeie foarte frumoasă pe marginea unui râu. Această femeie, când i-a văzut, i-a întrebat dacă o pot ajuta să traverseze acel râu fiindcă nu dorea ca hainele ei să se ude. Primul călugăr a refuzat imediat, categoric. Spunând că a făcut vot de castitate și că nu a atins sau va atinge o femeie. Al doilea călugăr i-a spus să se urce pe spatele lui și fără a spune ceva a și traversat-o pe partea cealaltă a râului.
Cei doi s-au întors în tăcere, restul drumului spre mănăstire. Însă după o perioadă de timp, al doilea călugăr a fost chemat de către abate și a fost pus să explice acel incident indecent. Călugărul a răspuns că e adevărat că a dus-o pe partea cealaltă a râului pe acea femeie frumoasă și că apoi a dat uitării totul.
În acel moment, abatele înțelesese că primul călugăr nu dăduse uitării acel incident din moment ce îl raportase lui, și că acela era cel care avea de fapt probleme cu castitatea. Cu alte cuvinte, Inima lui era cea rece. Inima acestuia era cea care mințea.