Mărturia unui copil suna cam așa: În familia noastră seară de seară se recită rozariul în comun. S-a întâmplat odată că pe când mă rugam mi-a venit în minte convorbirea dintre părinții mei, din timpul cinei. Ei vorbeau despre un om care avea multe fete, și la botez, la toate le pusese numele Maria. Spre exemplu: Maria-Tereza, Maria-Magdalena, Maria-Luiza, etc. Întrebând eu ce-l făcuse să procedeze astfel, mama mi-a răspuns: „Pentru a-l preamări pe Dumnezeu prin numele Mariei, Mama lui Isus”.
Am admirat comportarea acelui om, acelei familii și mi-am propus ca şi eu, dacă mă voi căsători și dacă voi avea fete, la toate să le pun numele Maria, dar în același timp m-am și întrebat:
„Oare aceasta este tot ceea ce se poate face pentru Dumnezeu? Nu mai există și altceva mai bun de făcut?” Și răspunsul întârziat vine în toată claritatea.
„Realizându-și bine vocația lor, preoții contribuie și mai mult la preamărirea lui Dumnezeu, și, în clipa aceea am simțit chemarea la viața preoțească. Atunci am început să mă gândesc că numai Dumnezeu este acela care cheamă. Oare nu am auzit şi un alt glas? Deodată mi-a venit în minte cum că însăși dorința aceea era chemarea lui Dumnezeu, și doar câteva minute mi-au fost suficiente pentru a cunoaște cu toată siguranța că Dumnezeu mă cheamă la viața preoțească”.
Mai târziu copilul acela a devenit preot în Ordinul Părinților dominicani. A botezat cu numele de Maria foarte multe fete, cu mult mai multe decât dacă ar fi rămas în lume… În felul acesta l-a preamărit el pe Dumnezeu și pe Maria, Maica lui Dumnezeu.
