Un om tânăr era intrigat de întrebarea: În ce limbă vorbește Dumnezeu? El a întrebat lumea din jurul său, În ce limbă vorbește Dumnezeu? Însă nimeni nu era capabil să îi ofere un răspuns mulțumitor. Așa că tânărul a pornit într-o călătorie în care să caute răspuns la toate întrebările sale importante. Prima sa oprire a fost un sat. El i-a întrebat pe oameni de acolo: În ce limbă vorbește Dumnezeu? Nici unul dintre ei nu puteau răspunde la întrebare. „Însă”, au spus ei, există un om sfânt care trăiește pe dealul dinafara satului care, probabil, deține răspunsul la întrebarea ta. Astfel tânărul s-a dus la omul sfânt. Sfânt, cu siguranță, era. Omul sfânt i-a spus: Uită-te în jurul tău. Vezi frumusețea creației, lunca verde, curentul de apă care curge, soarele strălucitor, luna romantică și briza blândă. Da, acesta este limbajul lui Dumnezeu. Atunci, tânărul a rămas acolo bucurându-se de frumusețea creației: Dumnezeu era acolo însă tânărul nu era mulțumit. Creaturile, până la urmă, nu sunt destul de perfecte! Astfel după câteva zile el și-a luat la revedere de la omul sfânt și și-a văzut de drum.
Pe drum, omul s-a întâlnit cu un grup de bărbați care duceau o viață foarte austeră, fiind totodată senini și înțelepți. El le-a spus despre călătoria și căutarea lui. Ei i-au spus, Dumnezeu vorbește limbajul inimii. Stai și meditează. Îl vei auzi. Si asta a și făcut. El a stat. A meditat. Zi după zi. A ajuns să descopere multe adevăruri despre sine, Dumnezeu și despre relațiile sale. Aceasta i-a adus multă seninătate și înțelepciune. Totuși nu era convins că întrebărilor lui i se răspunsese. El nu experimentase vocea tangibilă a lui Dumnezeu. Așa că și-a continuat călătoria.
După câteva luni a ajuns la un loc sfânt, o mănăstire. Acolo a văzut un om bărbos stând la fereastră încercând să citească de pe un pergament în lumina plăpândă. Tânărul sa apropriat de el cu multă umilință și ca și cum nu l-ar deranja, tânărul și-a pus întrebarea cu o voce foarte ușoară: Domnule, în ce limbă vorbește Dumnezeu? Omul sfânt s-a uitat la el și i-a spus, Aceasta, această carte e cuvântul lui Dumnezeu. Citește-l și îl vei auzi pe Dumnezeu. Tânărul a început să citească pergamentul sfânt. A petrecut zile și nopți citind, reflectând și ascultându-l pe omul sfânt explicând scrierile. A fost cu adevărat minunat. Erau zile în care tânărul dorea să deschidă o parte din acel pergament pe care să îl citească; era ca și cum mesajul venea de la Dumnezeu însuși. Ușor, ușor a început să descopere unele erori în acea scriere; mai exact, conținea anumite particularități ale acelei culturi și limbi. Încă simțea că întrebării sale nu i se răspunsese.
Și-a continuat pelerinajul. A ajuns la un oraș. Se întuneca. Orașul era aglomerat de oameni. Iar oameni tot intrau de parcă ceva important va avea loc. S-a uitat în jur după un loc unde să-și petreacă noaptea. Nu exista nici un loc liber la han. Așa că s-a dus direct la o peșteră în afara orașului. Când a intrat în peșteră, a văzut un cuplu tânăr cu un prunc abia născut. Tânărul stătea la intrare fără să știe ce să facă, cum să reacționeze, însă mama i-a urat bun venit. I-a arătat pruncul și i-a spus, Aceasta e limba lui Dumnezeu.
