O poveste scrisă de către un mare autor spunea că un om avea o fetiță foarte mică, pe care o iubea nespus de mult, fiind și singurul lui copil. Așa că în momentul în care aceasta s-a îmbolnăvit, iar boala ei a rezistat tuturor eforturilor făcute de medici ei, acest om a devenit asemenea unui om posedat, mutând cerul și pământul în încercarea de a-i readuce sănătatea fiicei lui.
Toate eforturile lui s-au dovedit a fi zadarnice, iar într-un final fetița lui a murit. Tatăl, acum era complet de nerecunoscut, de neîmpăcat. A devenit extrem de retras, închizându-se în sine însuși, departe de prieteni, refuzând orice activitate ce iar fi putut reda starea de înainte, de a-l face din nou un om normal.
Apoi, într-o noapte a avut un vis. El se afla în ceruri și era martorul unui concurs de frumusețe al tuturor îngerilor mici. Ei mărșăluiau, formând o linie infinită ce trecea prin fața Marelui Tron alb. Fiecare robă albă, angelică avea în mână și o lumânare. A observat, la un moment dat că lumânarea unui copilaș nu era aprinsă. Abia atunci a observat că acel copil cu lumânarea stinsă era propria sa fetiță. S-a grăbit imediat spre ea, a luat-o în brațe plin de gingășie după care a întrebat-o, Cum de lumânarea ta este singura care este stinsă? Tată ei ni le aprind destul de des, însă lacrimile tale sunt cele care mi-o stinge imediat, a răspuns fetița.
După acest moment tatăl s-a trezit din visul său. Lecția pe care o primisese era destul de clară, iar efectul ei s-a văzut imediat. Fiindcă din acel moment, el nu a mai fost trist, închis în sine, ci liber și vesel cu toți foști lui prieteni și cunoscuți. A avut grijă ca niciodată să nu se mai stingă lumânarea fiicei lui de lacrimile sale.
