in

Fapta bună și răsplata

O femeie afro-americană destul de înaintată în vârstă stătea pe marginea unei autostrăzi din America încercând să îndure o ploaie destul de aprigă. Mașina ei se stricase iar ea avea nevoie cu disperare de cineva care să o ducă unde avea treabă. Udă leoarcă, a decis să oprească următoarea mașină. Un tânăr de culoare albă a oprit pentru a o ajuta, în ciuda acelor conflicte rasiale din America anilor 1960. Bărbatul a luat-o și a dus-o într-un loc sigur, ajutând-o să primească ajutor, după care a urcat-o într-un taxi. Această femeie părea că se afla într-o grabă destul de mare. În acea grabă tânărul a apucat să îi scrie adresa sa, mulțumindu-i după care a plecat. Șapte zile mai târziu, cineva a bătut la ușa casei sale. Spre surprinderea lui, un televizor imens, un sistem Home-Cinema se aflau la ușa casei sale, alături de care se afla un mic bilețel pe care scria, Dragă Domnule James: Mulțumesc pentru că m-ai ajutat pe autostradă azi noapte. Ploaia nu doar că îmi afectase hainele ci și spiritul. Apoi ai apărut tu. Datorită ție, am fost capabilă să ajung la timp la soțul meu care se afla pe moartea, am ajuns chiar înainte să moară. Dumnezeu să te binecuvânteze pentru că m-ai ajutat și pentru slujirea fără egoism a celorlalți. Sincere mulțumiri, Doamna Nat King Cole.

What do you think?

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Existența Duhului Sfânt

Fără Cristos suntem nimic