La începutul secolului al IV-lea, în timpul persecuției feroce a lui Diocletian, prefectul de Roma, Sincronia, în unul dintre numeroasele lui procese împotriva creștinilor consideraţi duşmani ai zeilor, Împăratul trebuia să judece o fetiţă nobilă de doisprezece ani care se numea Agneza.
O ademeneşte cu promisiuni. Inutil. O invită să jertfească Vestei, zeița romană a fecundităţii. Inutil.
O amenință cu moartea, pentru a o determina să renunțe la iubirea ei faţă de Cristos. Dar Agneza era de neclintit în hotărârea ei: este îndrăgostită numai de Cristos. Continuă să răspundă:
– Sunt creştină. Isus este unicul meu Domn. Numai el mă va avea!
Prefectul Sinfroniu nu poate face altceva decât să emită actul de condamnare la moarte.
Agneza se roagă. Apoi îşi înclină capul sub sabie.
Fecioară şi martiră, îşi sigilează pentru totdeauna alianţa ei de iubire. Buzele ei, foarte frumoase şi la sărutul morţii, par să şoptească:
– Isuse! Te-am căutat atât de mult şi acum contemplu chipul tău. Te-am dorit atât de mult, şi acum eşti al meu. Te-am iubit fără măsură: acum în cer sunt a ta pentru totdeauna!
