Thomas Fleming, scrisese odată, într-o carte de a sa, despre tatăl său care, prin anii 1900 pe când se afla în orașul Jersey, a fost nevoit să meargă să lucreze la o școală de gramatică. A lucrat, mai întâi într-o fabrică de ceasuri deținută de o familie înstărită pe nume Blaine, care se afla chiar lângă ușa casei lor. Era plictisitor, o muncă monotonă dar se plătea cu un dolar pe zi, care era o plată foarte bună pe atunci. Tatăl său i-a spus că în fiecare dimineață ei deschid ușile iar noi intrăm înăuntru unu câte unu. În spatele biroului stă un grefier bătrân. Când ajungeai în fața biroului el te întreba: protestant sau catolic? Dacă cineva răspundea catolic, i se spunea că nu este de lucru astăzi. Dacă spuneai protestant, îți era înmânată o foaie de hârtie și ți se spunea să te prezinți la muncă într-o anumită zonă. Asemenea multor altor imigranți catolici aflați la rând, am strâns din dinți și am zis protestant fiindcă aveam neapărat nevoie de acei bani.
Familia Blaine și ceilalți asemenea lor au deținut puterea socială și politică în orașul Jersey, având la bază o politică de răzbunare împotriva catolicilor. În mod treptat, ducând o bătălie lungă și amară la urne, oameni asemenea tatălui lui Fleming și-au unit forțele cu Frank Hauge în ani 1920 pentru ca, în cele din urmă, să îi de-a jos de la putere. Un accident petrecut în anul 1929 a fost momentul cheie de înfrângere a vechilor protestanți iar mulți dintre ei au fost reduși la sărăcie, inclusiv fiul bătrânului domn Blaine.
Într-o zi, scria Fleming, în 1940 un om îmbrăcat cu pelerină înfricoșătoare și zdrențuită a venit la ușa casei lor pentru a-l vedea pe tatăl lui. Tatăl lui a coborât jos, și ținând clanța ușii în mână i-a spus, îmi pare bine să vă văd Domnule Blaine. Cu ce vă pot ajuta? Domnule Fleming, am nevoie de un loc de muncă. Nu știu dacă mă puteți ajuta. Nu știu dacă doriți să mă ajutați. Știu că familia mea nu a fost de partea dumneavoastră din punct de vedere politic.
Fleming scrie că: a fost un moment de liniște timp de câteva secunde în care îmi spuneam mie însumi că acum, ori niciodată, era momentul perfect pentru a se răzbuna. Cât de ușor ar fi putut tatăl meu să se răzbune pentru acele zile de umilință în fabrica de ceasuri prin a-l arunca afară pe acel om din casa noastră. Și chiar în acel moment….am realizat că îmi doream ca el să facă la fel. Îmi doream să savurez gustul răzbunării. Acum întreabă-l, Protestant sau catolic? Voiam să țip. În schimb vocea tatălui meu s-a auzit spunându-mi să stau liniștit și să mă calmez. Ce fel de muncă căutați domnule Blaine? Fleming continuă prin a vorbi despre promisiunea tatălui său de a-l ajuta pe acel om. El își încheie povestea cu aceste cuvinte: Domnul Blaine a dispărut în noapte. Am stat pe scări, gândindu-mă la acele linii de oameni săraci ce intrau în fabrica de ceasuri în fiecare dimineață pentru a le accepta umilința…. ei erau o parte a istoriei noastre acum…cu cinci minute de bunătate efectivă tatăl meu a vindecat vechile răni și mi-a demonstrat imensa putere a credinței sale tăcute.
