Am auzit de o anecdotă destul de interesantă despre Mahatma Gandhi. În timpul campaniei sale de pace, de non-violență pentru independența Indiei, un creștin i-a cerut să fie un pic mai militant. Cum rămâne cu întoarcerea celuilalt obraz, l-a întrebat Gandhi. Aaa, a răspuns creștinul, nu luăm acel îndemn chiar așa literar, la propriu. Creștinul găsise cuvintele lui Cristos mult prea provocatoare, însă Gandhi nu. În timpul războiului dintre India și Pakistan, Gandhi a făcut abstinență de la mâncare până când ambele tabere au încetat războiul. Un creștin non-violent, pacifist, a dat dovadă de faptul că calea lui Cristos, a non-violenței, poate pune capăt ciclului vicios al unui conflict. Violența mereu va atrage cu sine mai multă violență și singura cale sănătoasă, adevărată de a scăpa de ea e de a te da jos din ea, din acest tren al violenței. Prin botez, cu toți suntem chemați să facem tocmai aceasta, să iubim așa ziși dușmani și să răspândim pacea prin viețile noastre. Pacea în lume va începe odată cu pacea din inimile fiecărei persoane umane, înlocuind ura cu iertare și cu iubire.
Gandhi a găsit învățăturile lui Cristos din cadrul predicii de pe Munte incredibil de frumoase. Cu siguranță, valoarea non-violenței este un adevăr universal, inima omului trebuie să se convertească la pace. Fiindcă acesta este singurul mod prin care putem transforma lumea într-o împărăție fericită a lui Dumnezeu. Fericiți făcători de pace, spunea Cristos într-una din fericiri, îndemn care nu este o lege restrictivă ci o cale spre fericirea universală, întreaga omenire cu o inimă pașnică.
