Într-o clasă de a cincea, se aflau doi băieți care aveau aceleași nume, Paul. Într-o zi cel mai mic dintre cei doi Paul a supărat-o pe profesoară cu constantele sale acte și refuzuri de a învăța. Tocmai din această cauză, profesoara, care era o femeie, adesea își punea la îndoială statutul ei de profesor. Paul cel mare, în schimb, nu avea nici o problemă.
La prima ședință cu părinți, o doamnă politicoasă a intrat în clasă și s-a prezentat ca fiind mama lui Paul. Presupunând că ea era mama lui Paul cel mare, care era unul dintre elevi ei preferați, profesoara a început să îl ridice în slăvi și să spună că el era un băiat foarte bun și o adevărată bucurie în clasă.
În dimineața următoare, Paul cel mic, a intrat în clasă foarte elegant înaintea tuturor celorlalți elevi și a luat-o pe profesoară în brațe și i-a spus: Vă mulțumesc doamnă pentru că i-ați spus mamei mele că eu sunt elevul dumneavoastră favorit și o adevărată bucurie în clasă. Șocată fiind de aceste cuvinte, a rămas extrem de prudent tăcută, realizând că confundase persoanele. Ea crezuse că doamna pe care o întâlnise era mama lui Paul cel mare. Paul cel mic i-a spus profesoarei: Nu am fost bun dar voi fi. Ea și-a lăsat ușor capul în jos și a început să plângă. Ea niciodată nu s-a destăinuit băiatului că ea crezuse că doamna cea drăguță era mama lui Paul cel mare. Paul cel mic din acel moment s-a schimbat complet. El a devenit cu adevărat unul dintre elevi ei favoriți și o adevărată bucurie de a-l avea în clasă.
