Am auzit o poveste din vremurile în care Tomas Edison lucra neîncetat ca să inventeze această chestie nebunească numită bec. A fost nevoie de o întreagă echipă de oameni care au fost nevoiți să lucreze 24 de ore pentru a putea realiza un singur bec, care să funcționeze. Povestea spune că în momentul în care echipa lui Edison a terminat primul bec, el l-a dat unui băiețel pentru a-l duce sus, la etaj. Treaptă cu treaptă, acest băiețel îl căra sus, temându-se că l-ar putea scăpa pe jos, că ar putea scăpa pe jos această piesă de artă neprețuită. Cu siguranță că puteți ghici ce s-a întâmplat, sărăcuțul băiețel a scăpat becul pe ultima treaptă de sus. Astfel, echipei i-au mai trebuit încă 24 de ore de muncă pentru a putea realiza alt bec. Într-un final, obosit și pregătit pentru a lua o pauză, Edison era gata să ducă acest bec sus la etaj. Însă spre surprinderea tuturor a dat becul aceluiași băiețel care a scăpat pe scări primul bec. Acesta, dragi copii iubiți credincioși este un exemplu de iertare, de iertare adevărată. Domnul Edison i-a dat băiatului încă o șansă.
