O femeie s-a dus la un preot pentru a se spovedi. După ce și-a mărturisit toate păcatele, preotul i-a spus pocăința însă nu a mai dat-o pe ce-a obișnuită de a se ruga de trei ori Tatăl nostru, de trei ori Bucură-te Marie, și de trei ori Slavă Tatălui. Pocăința pe care i-a dat-o preotul a constat în, ea trebuia să se oprească la piață pentru a cumpăra un pui cu pene albe, iar pe drumul spre casă trebuia să ia câte o pană și să o arunce în aer. Femeia a făcut astfel până a ajuns la Biserică.
Când a ajuns din nou în fața preotului, preotul i-a spus să adune din nou toate penele pe care le aruncase în aer. Femeia i-a spus: Părinte, dar nu mai am cum să le adun. Preotul a răspuns: Da, este adevărat. Tot așa este și atunci când distrugi reputația altora, nu mai ai cum să retragi ceea ce ai spus împotriva unei persoane. Dauna a fost făcută, iar tu ai adăugat sare pe rană.
De aceea o zicală sună astfel: limba ar trebui folosită pentru a binecuvânta și nu pentru a blestema, pentru a face un compliment și nu pentru a critica, pentru a evidenția calitățile bune și nu pentru a ne concentra asupra celor rele.
