„La ieșirea dintr-un sat drumul se împărțea în trei: unul mergea spre mare, altul spre oraș iar al treilea nu mergea nicăieri. Martin știa aceasta, pentru că întrebase aproape pe toți și de la toți a primit același răspuns:
– Acel drum nu merge nicăieri. E inutil să te obosești, i-au spus oameni lui Martin.
– Dar nimeni nu a mers să vadă? i-a întrebat el.
– Ești tare încăpățânat: dacă îți spunem că nu ai nimic de văzut?
Dar Martin le-a răspuns că Nu puteți ști dacă nu ați fost niciodată.
Era atât de stăruitor încât lumea îi spunea Martin Cap-dur, dar el nu lua în seamă și continua să se gândească la cel drum care nu ducea nicăieri.
Când a crescut mai mare, s-a sculat într-o zi mai de vreme, a ieșit din sat și fără a ezita a pornit pe drumul misterios mergând tot înainte, fără frică. A întâlnit gropi, ierburi, mărăcini… și în cele din urmă o pădure întunecoasă. A avut curajul să treacă dincolo…unde a întâlnit o poartă mare de fier. A trecut printre barele de fier şi a văzut un castel. A intrat. Erau peste o sută de saloane pline de comori de toate felurile. Erau diamante, pietre prețioase, aur…O doamnă frumoasă i-a spus:
– Martin, pentru că ai fost curajos, ia ce voiești. Îți dau și o căruță ca să duci ce ai să iei. Martin nu a așteptat să fie rugat de două ori. A umplut binișor căruța, apoi a plecat. În sat, unde era deja dat ca mort, Martin a fost primit cu mare surpriză… A fost generos cu toți dar mai ales trebuia să povestească de sute de ori aventura sa…
Anumite comori există numai pentru cei ce bat primii și fără frică un drum, și Martin a fost unul dintre ei.
