Andrei și Petru erau colegi de clasă, în ultimul an de liceu. Ei nu erau niște prieteni extrem de apropiați însă nici mari dușmani nu erau. Amândoi erau niște elevi extrem de buni, străluciți, și era cunoscut faptul că doar unul dintre ei avea să meargă la acea competiție. Fiecare dintre ei, îl considera pe celălalt cel mai aprig rival.
S-a întâmplat, într-o zi că Petru s-a îmbolnăvit de varicelă cu două săptămâni înainte de examinarea finală. Realizând că nu își permitea să lipsească de la ore, Petru a îndrăznit să meargă la școală după doar două zile de stat acasă, exact în momentul în care acele bubițe roșiatice începeau să se arate pe piele. Când colegi lui de clasă și-au dat seama de boala lui, nici unul dintre ei nu a îndrăznit să se apropie de el. Uni dintre ei ba chiar îl strigau, Hei, față palidă, Du-te acasă înainte ca să ne infectezi pe toți.
Profesorul său l-a trimis acasă, spunându-i să nu se întoarcă decât dacă îi permite doctorul lui. El a plâns și a fost profund rănit de către respingerea lor, din partea celor care credea că sunt prieteni lui. El știa că absența lui de la ore ar putea avea efecte negative în cursa pentru cea mai mare onoare din școală.
Însă fără să își de-a seama, Andrei s-a dus după el și spre surprinderea lui, i-a promis să îl viziteze zi de zi și să îi împărtășească notițele pe care și le lua la ore, pentru ca și el să poată ține pasul cu lecțiile, cu toate că stătea acasă. Petru a fost veșnic recunoscător pentru asta.
Petru care a câștigat până la urmă acea competiție, a devenit într-un final preot. Iar Andrei a devenit un chirurg. Acum, în timp ce doctorul Andrei vindecă bolile fizice, ale trupului, părintele Petru vindecă rănile spirituale, ale sufletului.
