Cu mult timp în urmă a trăit un mare sfânt, unul dintre ultimi părinți ai Bisericii, sfântul Bernard, care era și un mare scriitor spiritual, care avea un cuvânt dulce ca mierea.
Sfântul Bernard provenea dintr-o familie bogată și avea patru frați. Încă de mic s-a dedicat vieții monahale cu un asemenea entuziasm, încât nu numai că a imprimat Ordinului Cistercin o mare dezvoltare și a fondat faimoasa abație din Clairvaux, dar i-a și atras în mănăstire pe numeroșii săi frați. Acasă, cu părinții săi, trebuia să rămână numai micuțul Nissard. Salutându-l în numele tuturor, Guide, fratele mai mare, a spus:
– Dragă Nissard, noi plecăm cu Bernard la mănăstire. Îți lăsăm castelul, pământurile, bogățiile: toate sunt ale tale.
Înțeleptul copil i-a dat un răspuns minunat:
– Cum? Vreți să vă dăruiți în întregime lui Dumnezeu și eu nu? Nu mi se pare drept. Vreau și eu să vin cu voi. Și la timpul său, însoțit de tatăl Tescellin, s-a dus și el la Bernard, s-a alăturat fraților în viața monahală.
