Se spune că a existat la un moment dat un călugăr care era destul de credincios. Într-o bună zi după ce a participat la sfânta Liturghie a găsit pe jos un portofel plin cu bani. Așa că s-a dus la parohul acelei comunități și i-a cerut niște sfaturi asupra a ceea ce să facă cu acei bani. Iar preotul i-a spus să îi restituie proprietarului.
Așa că s-a dus pe stradă și a început să strige ceva de genul Ai cui sunt bani aceștia? A făcut astfel de câteva ori însă nimeni nu răspundea. De fapt el nici măcar nu striga ci doar șoptea astfel încât doar el să audă ceea ce spunea.
S-a întors apoi la parohul acelui loc și i-a spus că a făcut ce i-a spus. Preotul i-a spus apoi, Bine atunci, împarte bani aceștia în patru părți și dăruiește fiecare parte săracilor, unei organizații care ajută săraci, alta unei congregații care se ocupă de cei săraci și alta ție însăți. Așa că călugărul nostru a împărțit toți acești bani în patru și ia distribuit după cum spusese preotul. Prima parte, după cum spusese părintele paroh i-a oprit pentru el însuși. A doua parte, se presupune că ar fi trebuit să îi dea celor săraci însă i-a venit o idee destul de trăsnită, ciudată, că și el era o persoană săracă. Așa că în loc să îi dăruiască i-a oprit și pe aceștia pentru el însuși.
A treia parte, se presupunea să îi dăruiască unei congregații catolice, dar în acel moment și-a amintit că mama lui face parte dintr-o astfel de congregație și că ea nu are cum să îi folosească așa că i-a oprit tot pentru el însuși. Iar ultima parte care ar fi trebuit să îi dea unei asociații care se ocupă de săraci, ia oprit și pe aceștia tot pentru el însuși, fiindcă își amintise că fratele lui este membru al unei astfel de asociații. Practic toți bani din acel portofel au rămas lui însuși.
